Corona Braşov a învins, cu emoţii, HSC Miercurea Ciuc
Corona Brașov Wolves a câștigat tradiționalul derby între echipele românești din Liga Mol, disputat marţi seara, pe Patinoarul Olimpic Brașov. Nu a fost însă un meci ușor pentru „lupi”, din moment ce echipa HSC Miercurea Ciuc a venit la Brașov cu intenția de a șterge impresia celor 7 înfrângeri consecutive.
A rezultat un meci încrâncenat, cu destule intrări la limita regulamentului, dar și cu faze spectaculoase și goluri pe măsură. A fost o dispută a golurilor înscrise în superiorități numerice (câte două de fiecare echipă).
Prima reușită a fost a oaspeților in min.3,42, dar ,,lupii” au replicat tăios și imediat prin acțiunea spectaculoasă a lui Arpad Mihaly care s-a infiltrat din spatele porții adverse și a egalat (1-1, min.6,01).
In repriza a doua, spectacolul a fost din nou prezent, iar tribunele au înghețat in momentul în care HSC Miercurea Ciuc a ajuns să conducă: 3-1 (min.30,36). „
Lupii” au reușit să strângă din dinți și să egaleze după numai 3 minute, beneficiind, de fiecare dată, de dublă superioritate numerică: 3-3, prin golurile marcate de Csanad Virag și Csaba Nagy.
Golul victoriei a fost marcat de Martin Saluga (min.57,11) și, astfel, cele 3 puncte au intrat in contul echipei braşovene : Corona Brașov Wolves – HSC Miercurea Ciuc 4-3 (1-1,2-2,1-0)
Dorin Duşa
Sursa: Dorin Duşa