Creşte preţul la apa potabilă în judeţul Mureş

În şedinţa Consiliului Judeţean Mureş de astăzi s-au aprobat noile preţuri la apă potabilă şi apă uzată din judeţ.

Consilierul judeţean Pokorny Vasile a precizat că preţul apei potabile este mare şi din cauza existenţei, pe râul Mureş, în amonte de Tîrgu-Mureş, a unor staţii de spălare a pietrişului şi balastului.

Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, a fost de acord că preţul apei este mare, dar a subliniat că RA Aquaserv nu se află în subordinea CJ Mureş.

Purtătorul de cuvânt al RA Aquaserv, Nicolae Tomuleţiu, a precizat că preţurile cresc şi datorită aplicării inflaţiei de 5,8 la sută, aferentă perioadei iunie 2012-aprilie 2013.

Astfel, din 1 iulie, preţul la apă potabilă pentru populaţie este în Mureş de 3,73 lei mc şi de 2,20 de lei la canalizare – în termeni reali o creştere de 3% respectiv de 13,4 la sută.

Nicolae Tomuleţiu a mai arătat că în fiecare localitate deservită se efectuea ză modificări de preţuri şi tarife in termeni reali, la data de 1 iulie a fiecărui an.

Această strategie tarifară este anexă la Contractul de finanţare al proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş”, finanţată de Banca Europeană pentru Reconstructie şi Dezvoltare (BERD) .

Valeriu Russu 

 

 

Sursa: www.facebook.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00260
  • usd 0.1183 1 0.0005

  • chf 5.1289 1 0.0195

  • aud 3.0047 1 -0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Fostul premier Petre Roman şi fostul vic...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, a...

Parteneri