Deputaţii au aprobat ieri modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul Penal în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale.
Publicat de radiomures, 20 noiembrie 2002, 00:00
Viitoarea lege prevede cã actele sexuale cu un minor, sãvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Iar dacã faptele au fost determinate de oferirea de bani sau alte foloase de cãtre fãptuitor, infracţiunile se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Actul normativ mai prevede pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 25 de ani, în cazul în care actul sexual a fost sãvârşit prin constrângerea unui minor care nu a împlinit 15 ani ori s-a profitat de imposibilitatea lui de a se apãra.
RADOR / Corina Fontu