Fundația Hospice Casa Speranței din Braşov împlineşte 20 de ani de activitate
Este prima organizație de caritate din ţară dedicată îngrijirii bolnavilor incurabili în stadii avansate.
Peste 150 de personalități din țară și străinătate, care au contribuit la susținerea programelor Fundației, sunt aşteptate să participe, la aniversarea celor 20 de ani de activitate.
Cu această ocazie, Fundația organizează la Braşov în zilele de 29 şi 30 iunie atelierul internațional „Competențe pentru medici și asistenți medicali care lucrează în servicii specilizate de îngrijiri paliative”. Atelierul va reuni profesionişti din domeniul îngrijirilor paliative, provenind din 9 țări. Discutarea competențelor pentru îngrijirile paliative vine ca un proces firesc, după elaborarea standardelor naționale și a protocoalelor clinice destinate îmbunătățirii calității serviciilor. Atelierul va fi urmat de un eveniment aniversar de celebrare a celor 20 de ani de activitate a Fundației, a serviciilor paliative asigurate în toți acești ani celor peste 11.000 de pacienți cu boli grave și incurabile din Brașov, București, Făgăraș și Zărnești, precum și a programelor educaționale naționale și internaționale la care au participat profesioniști din 18 țări din Europa și Asia.
Adrian Munteanu
Sursa: ziare-pe-net.ro