Heineken România vrea închiderea fabricii care produce „Adevărata bere Ciuc (Igazi Csiki Sör)”
UPDATE, 10.112.2014
Tribunalul Harghita a decis astăzi (n.r. 10 decembrie 2014) respingerea cererii, depuse de Heineken România, pentru ordonanţa preşedinţială împotriva fabricii care produce băutura „Adevărata bere Ciuc (Igazi Csiki Sör)”.
Acţionarul majoritar al fabricii, Lénárd András este convins că în pofida deciziei Tribunalului această dispută nu s-a terminat încă.
Fabrica din Sânsimion, judeţul Harghita, este acuzată de producătorul olandez că a furat marca sub care produce băutura „Adevărata bere Ciuc (Igazi Csiki Sör)”.
Proprietarul fabricii de la Sânsimion, Lénárd András, a declarat pentru Radio Tîrgu-Mureş că Heineken România deţine doar marca înregistrată „Ciuc Premium” de aceea consideră acuzaţiile ca fiind nefondate.
Acesta a mai spus că nici schema de culori, nici forma etichetei „Adevăratei beri Ciuc” nu pot fi confundate cu cele ale berii concurente.
„Traducerea, în limba română, a denumirii care se află pe eticheta produsului nostru nu corespunde cu „Ciuc Premium”, la fel cum această denumire, tradusă în limba maghiară, nu seamănă cu” Adevărata bere Ciuc (Igazi Csiki Sör)”, iar etichetele nu seamănă între ele” a declarat Lénárd András.
„Săptămâna aceasta Heineken România a cerut instanţei care judecă speţa o ordonanţă preşedinţială prin intermediul căreia să se închidă fabrica ce produce „Adevărata bere Ciuc”, să se confişte bunurile aflate aici şi să se înfiinţeze un fond de garantare din care Heineken România să fie despăgubită”, a mai adăugat Lénárd András.
Dobos László
Sursa: MVR/Transindex/kolozsvaros.ro