În premieră naţională, în judeţul Mureş s-a înfiinţat un program de monitorizare medicală de urgenţă a nevăzătorilor prin buton de panică

Dispozitivul constă într-un telefon mobil cu buton de panică. În momentul în care se lansează apelul, în sistem apare fişa medicală a apelantului, date despre bolile cronice de care suferă acesta, adresa, locaţia şi medicaţia care nu se recomandă a fi aplicată.

Coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Samaritanus, Varga Zsigmond, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că ideea demarării acestui program a venit din partea Asociaţiei Nevăzătorilor filiala Mureş.

Aceştia au propus monitorizarea unor membri ai filialei care sunt bolnavi şi nu au posibilitatea de a cere ajutor.

La conferinţa de presă  de azi s-a şi realizat o simulare de intervenţie pentru  un nevăzător căruia i s-a făcut rău. Prin apăsarea butonului de panică s-a realizat legătura cu Serviciul de urgenţă 112.

Ambulanţa Samaritanus figurează cu două numere la Dispeceratul Integrat 112, astfel că apelurile sunt considerate cazuri reale şi se intervine în consecinţă.

Georgeta Vîrlan, persoană nevăzătoare,  a povestit că, până să aibă un telefon mobil cu buton de panică,  a avut noroc cu vecinii care au ajutat-o când i s-a făcut rău.

Ideea butonului de panică a venit după ce s-a constatat că există foarte mulţi nevăzători singuri, care se deplasează foarte greu, sunt în vârstă şi sunt expuşi diverselor pericole.

30 de nevăzători  din judeţul Mureş sunt cooptaţi în testarea programului, dar el se poate extinde până la peste o mie de persoane.

Valeriu Russu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri