În urma contestaţiilor, la Braşov a crescut cu un procent promovabilitatea la Evaluarea Naţională

230 de elevi au fost nemulţumiţi de notele primite la evaluarea naţională, astfel că au făcut contestaţie. După corectarea acestora, 75 dintre ei s-au ales cu note mai mari, în timp ce alţi 24 au primit note mai mici. „Din cele 230 de contestaţii depuse, cele mai multe – 119, au fost la Română. Din totalul contestaţiilor, au fost admise 99. Şi la Limba germană au fost depuse 15 contestaţii şi toate au fost recorectate, fiind mărită nota”, a precizat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, Dorel Agache.
Notele în plus au reuşit să ridice cu un procent promovabilitatea la Evaluarea Naţională – de la 70,3% la 71,3%, potrivit aceleiaşi surse.
Media generală obţinută la Evaluarea Naţională reprezintă numai jumătate din media finală de admitere la liceu, cealaltă jumătate reprezentând-o media celor patru ani de gimnaziu.
Miercuri, conform calendarului admiterii, va fi publicată ierarhia absolvenţilor la nivel judeţean, ierarhie stabilită după media de admitere (calculată ca media aritmetică între media de la Evaluarea Naţională şi media celor patru ani de gimnaziu
Adrian Munteanu

Sursa: ziarelive.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9725RON0.0023
  • usd 0.1249 1 -0.0001

  • chf 5.1534 1 -0.0026

  • aud 3.0036 1 0.008

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș este în topul național dup...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În județul Mureș, aproximativ 3.000 de p...

Regulamentul parcărilor din Târgu Mureş ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Decizia a fost luată în şedinţa ordinară...

Salvați Copiii: aproape 900 de copii din...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un studiu realizat recent de Salvați Cop...

Trei schimbări de vreme în această săptă...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Meteorologii anunță o vreme extrem de sc...

Întâlnire cu Moş Nicolae la Zoo Târgu Mu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Moșul îi aşteaptă pe cei mici sâmbătă, 2...

Taxele şi impozitele, indexate cu rata i...

Stan Lucian | Citeste articolul

Consilierii locali ai municipiului Târgu...

Medicii de familie din județul Mureș int...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe organizaţii patronale ale medi...

Judecătoria, Tribunalul Specializat şi C...

Stan Lucian | Citeste articolul

Asta începând cu 4 decembrie, după ce vi...

Radu Bălănean: Creșterile de taxe vor du...

Stan Lucian | Citeste articolul

Creșterile de taxe pentru firme și intro...

Drapelul de luptă al ISU Mureş, decorat ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ceremonia a avut loc în această dimineaţ...

Revelionul în România, mai scump decât î...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Locurile de cazare în stațiunile din Ro...

Pasaj subteran pietonal în zona Cocoşul ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Viceprimarul municipiului Târgu Mureş, A...

O nouă piesă de teatru radiofonic, lansa...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Radio Tg.Mureș lansează joi, 14 septembr...

”Tabăra din curtea Bisericii” s-a mutat ...

Uifalean Cristian | Citeste articolul

Câteva zeci de copii care participă în a...

Contribuție de 4 lei pe an pentru Trenul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La începutul acestui an a fost înființat...

EXCLUSIVITATE: ”Biserica de după ziduri”...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este vorba despre o biserică greco-catol...

Aniversare memorabilă a Radio Tg. Mureș

Rotar Mirela | Citeste articolul

    A fost o seară de poveste la anivers...

Pârtiile din Poiana Brașov ar putea fi d...

Stan Lucian | Citeste articolul

Anunțul a fost făcut de primarul Allen C...

Parteneri