La Braşov se acordă consultanţă gratuită pentru izolarea caselor din zonele istorice.

Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Braşov oferă gratuit consultanţă locatarilor din zonele istorice protejate, care vor să îşi izoleze termic imobilele în care locuiesc. Directorul Alexandru Stănescu spune că judeţul Braşov are aproape o mie de monumente protejate incluse pe lista Ministerului Culturii, multe dintre ele fiind, de fapt, complexe arhitecturale sau chiar cartiere întregi. Printre cele mai cunoscute sunt zona strada Lungă – strada de Mijloc şi străzile care le intersectează, incluse pe lista Ministerului sub denumirea de Braşovul vechi, sau cartierul Blumăna. Orice lucrare la casele din aceste zone are nevoie de avize speciale de la Direcţia de Cultură, altfel proprietarii riscă amenzi şi chiar dosare penale.
În zonele protejate, casele trebuie să îşi păstreze caracterul istoric, ferestrele, chiar dacă sunt înlocuite, trebuie să aibă în continuare tâmplăria din lemn şi, de preferinţă, geamurile termoizolante, iar ţiglele de pe acoperişuri trebuie să fie ceramice, cu vîrful ascuţit, nu în alte forme sau materiale.
Adrian Munteanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Boala scrierii cu majuscule a tot mai mu...

Parteneri