Mai multe magazine care vor să comercializeze produse tradiţionale urmează să se înfiinţeze în Harghita
Este parte a unui proiect derulat de Asociația de dezvoltare Rurală Harghita.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Harghita, în cadrul adunării generale a Asociaţiei, care a avut loc recent, s-a discutat despre cel mai important program al acestui an, respectiv înfiinţarea unei cooperative judeţene. Aceasta are un capital de 25.000 lei şi până acum s-au înscris 22 de persoane juridice și 5 persoane fizice. Scopul cooperativei este acela de creare a unui lanț de magazine care să comercializeze produse tradiționale. După înregistrarea cooperativei se vor deschide două astfel de magazine în Miercurea-Ciuc, iar pe viitor numărul lor va creşte. Membrii coperativei vor putea să-şi comercializeze produsele în aceste magazine şi vor avea acces mai uşor pe piaţă.
Ioana Dima
Sursa: www.eatermagazine.ro