O parte dintre cei 25 de foşti angajaţi ai hotelului balnear „Montana” din staţiunea Covasna vor intra mâine dimineaţă în greva foamei
Ei se pregătesc să picheteze şi sediul CNSLR „Frăţia” din Bucureşti.
Liderul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, care îi reprezintă sindical, a declarat că în semn de solidaritate se va alătura primilor protestatari care vor declanşa greva foamei. El a mai spus că hotelul se află în patrimoniul Confederaţiei Sindicale CNSLR „Frăţia”, care l-a dat în administrare unei firme, prin urmare va solicita autorizaţie în vederea pichetării sediului din Bucureşti al confederaţiei.
Va fi prima ruşine sindicală, a spus Neagovici, pentru că, practic, Sanitas a ajuns să lupte pentru drepturile sindicaliştilor într-o societate aflată în patrimoniul sindicatelor.
Cei 25 de oameni concediaţi la sfârşitul anului trecut au pichetat timp de zece zile consecutiv hotelul „Montana” şi spun că protestul lor a fost ignorat. În semn de solidaritate, marţi după-amiază acestora li s-au alăturat peste 100 de membri de sindicat care au organizat un miting de o oră în faţa hotelului.
Din anul 2011, „Montana” este administrat de o firmă timişoreană care a preluat activele sub contract de management pentru o perioadă de nouă ani.
Mara Deleanu
Sursa: www.sunny-travel.ro