Până în 19 mai, braşovenii sunt invitaţi să participe la Săptămâna Naţională a Voluntariatului

Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back”, prin Centrul de Voluntariat Braşov, organizează şi în acest an, o serie de acţiuni care au drept scop promovarea voluntariatului şi încurajarea participării civice a cetăţenilor în viaţa comunităţii.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Joi între orele 13:30-15:00, brașovenii sunt invitați în Piața Sfatului la Street Workout iar în fiecare zi între orele 16-18 doritorii sunt invitați la atelierul Eco-ArT, la Centrul de Voluntariat din str. Suișul Castelului nr.1-3.

Vineri, începând cu ora 13:00, brașovenii sunt invitați la unul din proiectele Centrului de Voluntariat, în cadrul expoziţiei desfăşurate în aer liber în parcarea din faţa Primăriei Municipiului Braşov, pe B-dul Eroilor.

Sâmbătă suntem invitați la Treasure Hunting Descoperim Brașovul , cu plecare de la Modarom iar de la ora 21:30 vom asista la o demonstrație pirotehnică cu trupa Hypnosis în Piața Sfatului.

Săptămâna se încheie duminică, cu o plimbare târzie cu bicicletele, decorate cu benzi fosforescente, punctul de întâlnire pentru doritori fiind în parcarea din faţa hipermarket-ului de pe Calea Bucureşti nr. 107, la ora 21:00.  

Săptămâna Naţională a Voluntariatului este cel mai mare eveniment anual de celebrare a voluntariatului şi de apreciere publică a voluntarilor din România și a fost iniţiat în 2002 de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: voluntariat.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Obicei agrar de primăvară, la Muzeul de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

”Plugarul, obicei agrar de primăvară” es...

Parteneri