Peste 1000 de persoane la Concertul Ricchi e Poveri de la Tîrgu-Mureş
Concertul de aseară al îndrăgitei trupe italiene Ricchi e Poveri, a făcut parte din „Simfoniile de toamna – Zilele culturale tîrgumuresene”. Șlagăre precum ”Acapulco”, ”Sara perche ti amo”, ”Che sara” au răsunat în Parcul Municipal din Tîrgu- Mureş.
Piesele lansate în anii `70- `80 – `90 au fost fredonate de toţi cei prezenţi la eveniment, dornici să îi cunoască şi să îi asculte live pe cei trei membrii ai formaţiei italiene, care le-au marcat tinereţea.
Printre participanţi s-au numărat şi persoane dezamăgite de reprogramarea concertului.
Concertul de la Tîrgu- Mureş a fost deschis de Orchestra San Remo, iar înainte de a urca pe scenă membrii trupei Ricchi e Poveri au stat de vorbă cu reprezentanţii presei. Silvia de Ieso, impresarul formaţiei Ricchi e Poveri, prezentă împreună cu formaţia la Tg.-Mureş, a declarat ieri, în interviul realizat de colegii noştri Alexandra Didilescu şi Ioan Chiorean, în exclusivitate pentru postul nostru de radio, la emisiunea Sens Unic, că a găsit un loc extraordinar, aici în inima ţării.
Ricchi e Poveri este trupa care a făcut legendă în muzica europeană.
Alina Andrei
Sursa: Cristian Crăciun