Poporul român nu a dat nici bani şi nici favoruri pentru Transilvania

Așa a declarat, azi, la Oarba de Mureș, preşedintele Traian Băsescu, prezent la Festivalul Cântecului Popular Patriotic „La Oarba şi la Iernut”.

La eveniment iau parte și prefectul de Mureș, Corneliu Grosu, parlamentarii mureșeni Vasile Gliga, Florin Urcan, Akos Mora și Cristian Chirteș, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ovidiu Dancu, primari, șefi ai instituțiilor deconcentrate.

Potrivit Jandarmeriei, circa 6000 de oameni participă la această oră la a treia ediție a festivalului care își propune aducerea unui omagiu eroilor români căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Preşedintele Traian Basescu a spus că a venit la Oarba de Mureş în semn de respect pentru cei care s-au jertfit pentru eliberarea Transilvaniei în timpul luptelor din septembrie-octombrie 1944.

Aici, la Oarba de Mureş, putem evalua cât de scumpă este Transilvania, a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

Ascultă mai jos declarația preşedintelui Traian Băsescu:

Şeful statului a ţinut să le vorbească celor prezenţi despre patriotism, făcând aluzie si la afirmaţiile europarlamentarului Tokes Laszlo, cel care ar dori ca Transilvania să ajungă sub un aşa-numit protectorat.

Transilvania nu este obiect de discuţie, de negociere, iar cei care consideră altfel nu fac decât să dezamăgească, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Ascultă mai jos declarația preşedintelui Traian Băsescu:

Șeful statului le-a transmis „La mulți ani!” celor care își sărbătoresc ziua numelui de Sfânta Maria.

Raluca Creț, Vlad Amariei

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri