Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal (PDL), Sulfina Barbu, numită ieri ministru al Muncii, a precizat astazi că ministerul pe care-l va conduce va reprezenta o provocare, dar şi o misiune dificilă.
Mai mult,Sulfina Barbu a afirmat că nu cunoaşte motivele revocării din funcţie a lui Sebastian Lăzăroiu.
Ea a precizat că va comunica obiectivele mandatului şi vor fi prezentări mai detaliate pe această temă după momentul depunerii jurământului. Sulfina Barbu a amintit însă de Legea asistenţei sociale, pe care o consideră o lege-cadru esenţială pentru acest domeniu,care trebuie să treacă de Parlament ‘în cel mai scurt timp’.
Referindu-se şi la bugetul asigurărilor sociale, noul ministru a subliniat ca aprobarea acestuia in aceasta toamna constituie un moment extrem de important pentru a pune bazele eficientizării cheltuielilor sociale.
Agerpres
Sursa: cotidianul.ro