Premierul vrea alegeri anticipate, dar nici Opoziţia şi nici chiar preşedintele Iliescu nu vãd rostul acestui scrutin .
Publicat de radiomures, 15 noiembrie 2002, 00:00
Adrian Nãstase a încercat miercuri, la Cotroceni, sã îl convingã pe preşedintele Iliescu de necesitatea alegerilor anticipate.
ªeful statului şi-a pãstrat, însã, poziţia iniţialã şi a declarat cã alegerile nu constituie o prioritate.
La întâlnirile de miercuri şi joi pe care Ion Iliescu le-a avut cu liderii partidelor parlamentare, deşi discuţiile nu vizau în principal alegerile, subiectul nu a putut fi ocolit .
Presedintele PD, Traian Bãsescu, considerã cã Romania ar trebui sã se concentreze mai mult pe problemele de aderare, dar spune cã, în cele din urmã, va fi de acord cu alegerile anticipate.
Liderul UDMR, marko Bela, afirmã cã nu este de acord cu modificarea Constituţiei doar pentru a organiza alegeri anticipate.
La rândul lor, liberalii spun cã , dacã PSD va încerca sã forţeze organizarea alegerilor anticipate, prin modificarea Constituţiei, atunci PNL se va retrage din Comisia de revizuire a Constituţiei.
Sorina Bota