Primăria Sfântu Gheorghe face ultimele pregătiri pentru Balul de Revelion ce va fi organizat în centrul municipiului
Conform tradiţiei, intrarea în noul an va fi marcată de două ori la Sfântu Gheorghe, atât după ora Bucureştiului, cât şi după ora Budapestei şi a Europei Centrale, obiceiul fiind consacrat de maghiari care trăiesc într-un număr mare în judeţul Covasna.
Primele dopuri de şampanie vor pocni la ora 24, iar petrecerea va continua cu muzică, dans şi artificii până la ora 1, când se vor ciocni din nou cupele cu şampanie. Acesta este cel de-al patulea an consecutiv în care autorităţile locale organizează Balul de Revelion în Piaţa Libertăţii. Printre cântăreţii care vor urca pe scenă se numără Ráduly Botond Manó şi Diana Logofătu, doi tineri care au câştigat concursul „Vocea Transilvaniei”.
Balul stradal din capitala judeţului Covasna va începe mâine seară, la ora 22. În târgul din centrul oraşului vor putea fi cumpărate băuturi calde şi mâncăruri tradiţionale.
JR
Sursa: arq.ro