Problemele din zona de Nord a Harghitei au fost transmise direct autorităţilor judeţului
Primarii din zona de nord a judeţului Harghita le-au prezentat prefectului şi preşedintelui Consiliului Judeţean problemele cu care se confruntă comunităţile lor. Şi aceasta în cadrul unei întâlniri care a avut loc, la sfârşitul săptămânii, la Bilbor.
Printre problemele amintite de edilii locali, se numără necesitatea realizării unui proiect care să lege Toplița de județul Suceava prin munții Călimani, efectuarea de reparații urgente la acoperișul școlii, alimentarea cu apă și canalizarea, dar investițiile la căminul cultural din Subcetate sau finalizarea unui proiect privind alimentarea cu apă la Corbu. De asemenea, la Borsec trebuie finalizat centrul balnear, la Tulgheş se impune asfaltarea drumului spre Hagota, la Bilbor este nevoie de realizarea canalizării, iar la Sărmaş este nevoie de reabilitarea sălii de sport. Toate aceste probleme se află în atenţia conducerii judeţului, care va încerca să găsească soluţii de rezolvare.
Ioana Dima
Sursa: www.turistinfo.ro