Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Programul „Hai acasă”, lansat în urmă cu aproape doi ani de Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a determina tinerii cu studii superioare să revină pe meleagurile natale, nu a dat rezultatele scontate fiind „sabotat” de criză.

Publicat de radiomures, 22 septembrie 2011, 00:00

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat că foarte mulţi tineri s-au arătat interesaţi să obţină teren gratuit pentru locuinţe prin acest program local, însă doar unul singur a reuşit să-şi ridice o casă, ceilalţi întâmpinând greutăţi financiare.

Acesta a mai adăugat că autorităţile locale vor continua lucrările de infrastructură, respectiv introducerea apei şi canalizării în acest cartier rezidenţial aflat la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre staţiunea Şugaş Băi, şi şi-a exprimat speranţa că programul se va redresa în maximum 2-3 ani, pe măsură ce băncile vor deveni mai flexibile în ce priveşte creditarea.

Prin programul „Hai acasă”, autorităţile locale s-au angajat să pună anual la dispoziţia tinerilor câte 50 de parcele de teren cu o suprafaţă cuprinsă între 300 şi 500 de metri pătraţi.
Potrivit estimărilor făcute de primar înainte de lansarea proiectului, doar aproximativ 43 la sută dintre tinerii originari din Sfântu Gheorghe se mai reîntorc acasă după terminarea studiilor.
Mara Deleanu

Farmaciştii de la Sindicatul Promedica, intră în grevă japoneză
Social marți, 9 iunie 2026, 15:20

Farmaciştii de la Sindicatul Promedica, intră în grevă japoneză

Farmaciştii din sistemul public de sănătate de la Sindicatul Promedica Farmacişti, organizaţie afiliată Federaţiei Sanitas din România, au...

Farmaciştii de la Sindicatul Promedica, intră în grevă japoneză
Grefierii din instanţe şi parchete se pregătesc de grevă
Social marți, 9 iunie 2026, 15:14

Grefierii din instanţe şi parchete se pregătesc de grevă

Sindicatul grefierilor Dicasterial anunţă suspendarea tuturor formelor de protest la instanţe şi parchete, după ce Ministerul Muncii a amânat...

Grefierii din instanţe şi parchete se pregătesc de grevă
Peste 700 de oi au fost ucise la Viișoara, după apariția unui focar de pestă a micilor rumegătoare
Social marți, 9 iunie 2026, 12:01

Peste 700 de oi au fost ucise la Viișoara, după apariția unui focar de pestă a micilor rumegătoare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș a confirmat apariția unui focar de pestă a micilor rumegătoare într-o...

Peste 700 de oi au fost ucise la Viișoara, după apariția unui focar de pestă a micilor rumegătoare
Sindicaliştii de la Sanitas, în grevă japoneză
Social marți, 9 iunie 2026, 10:11

Sindicaliştii de la Sanitas, în grevă japoneză

Sindicaliştii de la Sanitas au intrat de azi în grevă japoneză, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării. Ei solicită majorarea...

Sindicaliştii de la Sanitas, în grevă japoneză
Social luni, 8 iunie 2026, 14:54

APIA anunţă bilanţul cererilor de plată depuse de fermieri în cadrul Campaniei 2026

Fermierii români au depus peste 670.000 de cereri de plată pentru o suprafaţă totală de aproape 10 milioane de hectare, în cadrul Campaniei...

APIA anunţă bilanţul cererilor de plată depuse de fermieri în cadrul Campaniei 2026
Social luni, 8 iunie 2026, 14:53

Salvamont România, recomandări de vară pentru turişti: Urşii şi viperele coboară tot mai des în poteci

Salvamontiştii vin cu o serie de recomandări pentru desfăşurarea activităţilor montane în siguranţă pe perioada verii. Ei îi atenționează...

Salvamont România, recomandări de vară pentru turişti: Urşii şi viperele coboară tot mai des în poteci
Social luni, 8 iunie 2026, 14:51

Braşov: Percheziţii într-un dosar privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul Start Up Nation

Poliţiştii braşoveni de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cinci percheziţii domiciliare într-un dosar penal ce priveşte...

Braşov: Percheziţii într-un dosar privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul Start Up Nation
Social luni, 8 iunie 2026, 14:49

Starea de alertă la Praid, prelungită cu încă 30 de zile

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a decis prelungirea stării de alertă la nivelul comunei pentru încă 30 de zile, începând de...

Starea de alertă la Praid, prelungită cu încă 30 de zile