Reuniune de două zile, la Bruxelles, a liderilor europeni

Azi începe la Bruxelles, o reuniune de două zile a liderilor europeni, ce are pe agendă noile propuneri ale Turciei pentru un acord cu Uniunea Europeană legat de gestionarea crizei refugiaţilor. La summit este present și preşedintele României, Klaus Iohannis.
Trei principii trebuie să guverneze ajungerea la un acord cu Turcia în timpul reuniunii liderilor europeni, de două zile, de la Bruxelles. Preşedintele Tusk le-a enumerat cu câteva ore înainte de debutul summitului, spunând că este mai mult prudent decât optimist privind ajungerea la un acord în unanimitate al celor 28 de state membre.
Donald Tusk:

În timp ce negocierile se intensifică şi vom începe discuţii dificile, astăzi, vreau să vă amintesc cele trei principii de bază pe care le avem în vedere. Primul: acordul trebuie să fie acceptat de toate statele membre, indiferent că sunt ţări mici sau mari în Uniunea Europeană. Doi: acordul trebuie să respecte legislaţia europeană şi internaţională, şi trei – să ajute la criza imigraţiei şi la strategia noastră de revenire la funcţionarea Spaţiului Schengen, de ajutor umanitar pentru Grecia şi alte state din Balcani şi, desigur, întărirea colaborării cu Turcia.

Ankara a făcut noi solicitări europenilor legate de sume suplimentare de bani, eliminarea vizelor şi continuarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Unele state membre, mai ales Ciprul, se opun acestei propuneri. Ciprul, ţară nerecunoscută de Ankara, a blocat aderarea Turciei încă din 2009. Diferendul istoric dintre cele două state are la bază invazia turcă în Cipru în 1974.

Foto: www.dcnews.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9695RON-0.0034
  • usd 0.1182 1 0.0009

  • chf 5.1124 1 0.021

  • aud 3.0018 1 0.00939

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Profesorii mureșeni, îngrijorați de educ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Integrarea copiilor cu cerințe speciale ...

Parteneri