Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş a fost sancţionat pentru nereguli în contractare

Corpul de control al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Generală de Monitorizare, Control şi Antifraudă au efectuat, în perioada 17-20 decembrie 2013, controale inopinate la zece spitale din ţară, în urma cărora au fost constatate mai multe nereguli în respectarea obligaţiilor contractuale.

Pe lista spitalelor controlate şi sancţionate se află şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş.

Directorul CJAS Mureş, Monica Suciu, a precizat că au fost controlate foile de observaţie, cazurile de vătămări corporale, suprapunerile între spitalizările de zi, medicii care în timpul programului erau şi în ambulator şi în gardă.

Ca urmare a acestor nereguli s-a dispus reţinerea a 1% din valoarea de contract aferent lunilor în care au fost înregistrate nereguli, a arătat Monica Suciu.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş aşteaptă încă raportul de la Casa de Asigurări pentru a vedea pentru ce s-au acordat sancţiunile.

Nereguli au fost găsite şi la spitalele din Bacău, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Vâlcea, Sibiu şi la Institutul Oncologic „Prof. dr. Al. Trestioreanu”.

Valoarea totală a sumelor reţinute la nivel naţional se ridică la 1.500.000 de lei.

Raluca Creţ

 

 

Sursa: www.radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Sindicatul Învățământului Preuniversitar...

Stan Lucian | Citeste articolul

Într-o întâlnire a directorilor de școli...

Parteneri