Sportivii români au cucerit o medalie de aur şi una de argint la Mondialele de judo pentru veterani
Delegaţia României s-a întors cu două medalii de la Campionatele Mondiale de judo pentru veterani, desfăşurate la Malaga , în Spania. Lena Sterea a cucerit aurul la categoria F3 40-44 ani, 57 kg, după ce le-a învins pe rusoaica Liudmila Kubalova (bronz), cehoaica Jaroslava Zahorova (argint) şi pe ucraineanca Larisa Logvinenko.
Harghiteanul Sinka Szabolcs a luat argintul la categoria M1 30-34 ani, 66 kg, după ce a fost învins în finală de rusul Serghei Hovanski. Până în finală, Szabolcs i-a învins pe spaniolul Daniel Melero Magallon, în primul tur, în sferturi a trecut de rusul Ramil Ghelmendinov, iar în semifinale s-a impus în faţa germanului Benjamin Perenz. Un alt judoka din Miercurea Ciuc, Szocs Laszlo s-a clasat pe locul 5 la categoria M4 45-49 ani +100 kg, după ce a fost învins în meciul pentru medalia de bronz de australianul Michael Cutajar.
Agerpres
Sursa: tofugu.com