Primăria Sf. Gheorghe vrea să construiască 50 de locuințe so...
Autorităţile locale au anunţat, ieri, că vor să achiziţioneze apartamente sau case de locuit pe teritoriul municipiului şi în localităţile î...
Autorităţile locale au anunţat, ieri, că vor să achiziţioneze apartamente sau case de locuit pe teritoriul municipiului şi în localităţile î...
Contractul, în valoare de peste 20 milioane de lei, a fost semnat zilele trecute de directorul general ADR Centru și de primarul municipiulu...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 14,46 milioane de lei, în vederea decontării facturilor...
Banii reprezintă finanțări din partea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și vor fi folosiți pentru ridicarea mai...
Ieri, a fost lansat în România proiectul Venus, un program de construire de locuinţe sociale, cu fonduri europene, pentru protejarea persoan...
Cele mai multe familii aflate în această situații sunt în municipii, 110 la Topliţa, 104 la Miercurea Ciuc, 100 la Odorheiu Secuiesc, şi 51 ...
Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a declarat, azi, pentru AGERPRES, că necesarul de locuinţe sociale la nivelul judeţului este de 758...
Instituția Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Brașov s-a sesizat din oficiu, cu privire la unele aspecte legate de locuințele sociale din...
Primăria are în proiect construcția a doar 236 de apartamente. Prefectura Brașov a cerut ca până la sfărșitul lunii noiembrie, toate primări...
În perioada 16 septembrie-15 octombrie 2014 s-au depus actele necesare cuprinderii pe lista solicitanţilor de locuinţe sociale, chirie fond ...
44 de familii aflate în situaţii de risc, vor primi un apartament în blocul de pe strada Zizinului. Blocul social a fost construit la începu...
În total, în evidenţa Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei Braşov sunt înregistrate peste 200 de familii sărace care aşteaptă să ...