Meniu

Articole cu tagul: staţiune

Pârtia de schi din staţiunea Covasna, pusă în funcţiune înce...

La parterul refugiului montan de la baza pârtiei va fi deschisă şi o unitate de alimentaţie pentru cei care vor să consume ceai, cafea, vin ...

Pârtia de schi din staţiunea Şugaş Băi a fost redeschisă pub...

Pârtia se află la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe. Reprezentaţii Sepsi Recreativ, care administrează pârtia aflată în p...

Se așteaptă un weekend cu mulți turiști în Poiana Brașov

În acest moment, se schiază în condiţii excelente pe întreg domeniul dedicat sporturilor de iarnă, toate pârtiile fiind deschise, iar vremea...

Accident cu victime în apropiere de staţiunea Păltiniş

Şapte persoane, printre care un copil, au fost rănite, aseară, într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme, pe drumul judeţe...

Sute de turişti petrec sărbătorile în staţiunea Harghita Băi

Vremea însorită, zăpada, gazdele prietenoase şi mâncarea au atras sute de turişti să petreacă sărbătorile Crăciunului în staţiunea Harghita ...

Polițiști români detașați în Bulgaria

În staţiunea de schi Bansko din Bulgaria au fost detaşaţi cinci poliţişti români vorbitori de bulgară, pentru a asista turiştii români în re...

Peste 90% din locurile de cazare de pe Valea Prahovei, ocupa...

Cea mai căutată este stațiunea Sinaia, unde gradul de ocupare este aproape de sută la sută. Potrivit unui comunicat remis, azi, de Asociaţia...

În Turcia ar putea fi anulat sistemul "all inclusive" în sta...

Autorităţile din Turcia ar putea să anuleze sistemul „all inclusive” în staţiunile turceşti, a declarat şeful Confederaţiei come...

Stațiunea Băile Tușnad se modernizează cu bani europeni

Infrastructura de agrement se va extinde grație unui proiect, cu finanțare europeană, câștigat de Primăria localității. Proiectul intitulat ...

Cresc valorile de trafic în întreaga ţară

Cresc valorile de trafic în întreaga ţară şi sunt drumuri naţinale şi porţiuni de autostradă cu circulaţia îngreunată şi chiar blocată, incl...

Aglomerație pe DN1 către Braşov

Potrivit unui comunicat de presă, există coloane de maşini în special în zona staţiunii prahovene Buşteni şi pe tronsonul Nistoreşti –...

În staţiunea Covasna va avea loc, la sfârşitul acestei săptă...

Evenimentul este organizat de Asociația culturală Cetatea Dacică–Valea Zânelor. Manifestarea, organizată de Asociația culturală Cetatea Daci...

1 2 3 4

Acum in emisie

Live Video

VIDEOFM

= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

  • RSS RSS

  • Parteneri