Meniu

Articole cu tagul: universitate

UMF Tîrgu-Mureș, în topul integrității universitare

Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș a fost clasificată de Societatea Academică din România ca fiind prima dintre cele 48 de un...

Studenții în drept au demonstrat că pot pleda ca avocați

S-a încheiat, ieri, a doua ediție a Concursului Național de Procese Simulate pe tema Dreptului European. Concursul a fost organizat, la Tg.M...

Scouteri din Marea Britanie și Spania au căutat la Tîrgu-Mur...

Întâlnirea de aseară, de la Hotel Plaza din Tîrgu-Mureș a prilejuit întâlnirea cu reprezentanții a 30 de familii ce au dorit să afle condiți...

UMF Tîrgu-Mureș sărbătorește șapte decenii de existență

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș aniversează, săptămâna aceasta, 71 de ani de la înființare în cadrul Zilelor UMF. Prin...

Sute de medici la examenul de rezidențiat de la Tg. Mureș

După cei 6 ani de facultate și obținerea licenței medicale, absolvenții universităților de medicină din toată țara se află în fața unui nou ...

Titlul de doctor va fi retras de universităţile care l-au ac...

Senatorii au respins, prin vot, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a reexamina prevederile Legii Educaţiei Naţionale referitoare la...

50 de poliţişti acţionează azi, suplimentar, în zona centrel...

Efectivele IPJ Mureş sunt în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unit...

Universitățile mureșene își numără bobocii

Procedurile de admitere sunt pe ultima sută de metri, iar acum studenții își depun documentele finale și încep să caute locuri de cazare. La...

Tinerii mureșeni nu sunt atrași de cercetare

Din cauza salariilor extrem de mici din domeniul cercetării, universitățile reușesc cu greu să-i convingă pe tineri să aleagă acest domeniu....

Protest la Universitate împotriva 'Parlamentului Ruşinii'

Aproape 200 de persoane protestează paşnic la Universitate împotriva deciziilor luate în această săptămână de Parlament, respectiv faţă de n...

Rectorii universităților mureșene salută revocarea Consiliul...

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a decis, săptămâna trecută, revocarea Consiliului Național de Etică, care va primi alte atribuții. Consil...

Istoria UMF, expusă în imagini

Fotografiile cu sediul universităţii de-a lungul timpului vor fi făcute publice în cadrul unei expoziţii intitulată „UMF Tîrgu-Mureş: trecut...

1 2 3

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Live Video

VIDEOFM

= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

  • RSS RSS

  • Parteneri