Toate filialele Partidului Conservator vor trebui să trimită până la sfârşitul anului listele cu candidaţii la alegerile locale.
Dispoziţia porneşte de la centru, care îşi propune astfel să îi stimuleze pe membrii din teritoriu pentru ca aceştia să nu se bazeze doar pe listele comune ale USL.
Organizaţiile judeţene au primit şi un termen până la care vor trebui să trimită listele, 31 decembrie, iar, în cazul în care nu se vor încadra, vor fi pasibile de sancţiuni.
Tot până la 31 decembrie, organizaţiile vor trebui să îşi reorganizeze structurile de conducere, conform noului statul al partidului, care prevede existenţa a patru funcţii la nivelul fiecărei organizaţii: de preşedinte, preşedinte executiv, prim-vicepreşedinte şi secretar general.
Raluca Creţ
Sursa: realmures.ro