Un film spaniol din Ţara Bascilor a obţinut marele premiu al Festivalului internaţional de scurt metraj Alter- Native de la Tg Mureş.
Aseară au fost decernate, pe scena Palatului Culturii din municipiu, premiile ediţiei a 19-a a festivalului.
Marele premiu a revenit cineastului spaniol Kote Camacho, cu producţia „Marea Cursă”.
Directorul Festivalului Alter- Native , Sipos Levente, a subliniat că imediat după realizarea tuturor deconturilor vor începe pregătirile pentru ediţia jubiliară, a 20-a, de anul viitor.
Alte două distincţii oferite aseară au fost premiul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, câştigat de Luiza Pârvu cu pelicula „Draft7″, iar coproducţia româno-maghiară „Matei, Matei”, a lui Felmeri Cecilia a câştigat Premiul municipiului Tg Mureş.
RTM a fost partener media al Festivalului Alter-Native.
Valeriu Russu
Sursa: madisz.ro