2019 în topul celor mai calzi ani din istoria măsurătorilor meteorologice

Este cel mai călduros deceniu, spun specialiștii și unul dintre cei mai calzi ani, 2016 fiind în topul măsurătorilor meteorologie din a doua jumătate a secolului 19 și până în prezent.
Emisiile de gaze cu efect de seră se fac vinovate de această creștere a temperaturilor, contribuind la fenomenul încălzirii globale.
Climatologul Roxana Bojariu spune că ne apropiem îngrijorător de ținta stabilită prin tratatul de la Paris.

Avem cel mai călduros deceniu din toate înregistrările instrumentale. Ultimii 5 ani au fost și ei cei mai călduroși, individual vorbind, 2016 fiind cel mai călduros iar anul 2019 va ocupa locul 2 sau 3 în această ierarhie. O statistică arăta deja în Octombrie că depășeam temperatura medie globală, față de a doua jumătate a secolului 19, cu aproape 1 grad pentru această perioadă. Conform țintelor Tratatului de la Paris avem ca țintă lmitarea creșterii temperaturii medii globale cu cel mult 1,5 grade față de nivelul preindustrial ne apropiem însă îngrijorător de tare de aceste cifre, care trebuiau atinse numai la sfârșitul secolului.

Încălzirea globală duce la creșterea intesității fenomenelor meteo extreme, agricultura fiind unul dintre cele mai afectate domenii ca urmare a perioadelor de secetă și lipsei zăpezii.

Vlad Todoran

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Amenzi şi produse confiscate, înainte de...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru S...

Parteneri