Ambulanța Mureș, la zi cu toate sporurile și stimulentele

Ca urmare a demersurilor făcute de sindicat, tot personalul Serviciului Județean de Ambulanță Mureș, care a intrat în contact cu pacienți COVID, a primit drepturile bănești promise de autorități până luna trecută.

Unele județe au acordat, însă, doar parțial aceste drepturi, a precizat pentru Radio Târgu Mureș liderul Sindicatului ”Ambulanța” Mureș și vicepreședintele Federației Naționale, Magyari Arpad:

La Ambulanță, la Mureș, nu este nici o problemă din punctul ăsta de vedere. Toate drepturile au fost acordate, și stimulentul de risc și acel spor de recunoaștere a meritelor personalului sanitar. Aceste plăți s-au făcut pentru perioada 14 martie până inclusiv în 14 august , cel puțin în județul Mureș și în majoritatea județelor din țară. Dar au fost unele județe care au acordat doar parțial.

Conducerea Federației naționale ”Ambulanța” va solicita fiecărui serviciu de ambulanță din țară decizia privind acordarea sau neacordarea acestor drepturi bănești, situația urmând să fie prezentată apoi la o întâlnire interministerială la care va participa și premierul României.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Libertate este marele câștigător al Gal...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aseară s-au decernat premiile Gopo, pe s...

Parteneri