Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Amenzi și material explozibil confiscat în Harghita și Mureș

Amenzi și material explozibil confiscat în Harghita și Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 decembrie 2019, 14:04 / actualizat: 11 decembrie 2019, 15:36

Inspectoratul General al Poliției Române desfășoară, prin structurile teritoriale, acțiunea „Foc de artificii”, în cadrul căreia se efectuează controale la diverse unități comerciale, dar și la persoane fizice pentru a opri comerțul ilicit cu materiale pirotehnice.
În județul Harghita au fost aplicate, până acum, 21 de sancțiuni a căror valoare se ridică la 61 de mii de lei și au fost confiscate aproape 2.500 de articole pirotehnice.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip:

Am confiscat aproape 2500 de articole pirotehnice de diferite modele care erau oferite spre comercializare către publicul larg fără ca unitățile economice în cauză să fie autorizate în conformitate cu prevederile legale în domeniu. De asemenea, am întocmit un dosar penal pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice. În cazul de față nu vorbim despre contravenții ci de infracțiuni iar cei care desfășoară astfel de operațiuni riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau o amendă penală.

Și politiștii mureșeni sunt angrenați în această acțiune încă de la mijlocul lunii noiembrie și au făcut până acum numeroase percheziții.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Fărcaș:

Până în prezent, polițiștii murșeni au constatat 3 contravenții la regimul materiilor explozive. Au fost înregistrate 3 dosare penale fiind identificate 3 persoane cu vârste între 18 și 22 de ani de pe raza județului Mureș care ar fi deținut, în vederea comercializării, un total de 23 kg de materiale pirotehnice care au fost ridicate în vederea confiscării.

Dacă în județele Harghita și Mureș au fost întocmite dosare penale, în Covasna și Brașov nu s-au înregistrat, până în prezent, contravenții la regimul materialelor explozive.

Polițiștii ne reamintesc că atât deținerea cât și folosirea elementelor pirotehnice este interzisă.
Controalele acestora vor continua până pe 6 ianuarie 2020.

Vlad Todoran

Duminica viitoare începe postul Crăciunului
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:42

Duminica viitoare începe postul Crăciunului

Duminica viitoare începe postul Crăciunului, o perioadă de 40 de zile de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. În perioada de post,...

Duminica viitoare începe postul Crăciunului
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat 3 ținte aeriene, ieri după-amiază, în proximitatea frontierei cu România
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:39

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat 3 ținte aeriene, ieri după-amiază, în proximitatea frontierei cu România

Două se aflau la aproximativ 30, respectiv 55 de km, est de Insula Șerpilor, iar a treia la 4 km nord de Chilia Veche. Pentru monitorizarea celor...

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat 3 ținte aeriene, ieri după-amiază, în proximitatea frontierei cu România
Prezenţa a patru urşi, semnalată în Borsec
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:37

Prezenţa a patru urşi, semnalată în Borsec

Prezenţa a patru urşi a fost semnalată duminică seara în staţiunea Borsec, populaţia din zonă fiind avertizată printr-un mesaj RO-ALERT să...

Prezenţa a patru urşi, semnalată în Borsec
Precizări ale şefei Casei Naționale de Pensii Publice privind informaţiile referitoare la calcularea greşită a unor pensii
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Precizări ale şefei Casei Naționale de Pensii Publice privind informaţiile referitoare la calcularea greşită a unor pensii

Şefa Casei Naționale de Pensii Publice, Vasilica Valentina Robu, dezminte informațiile apărute în spațiul public pe baza unui raport al Curții...

Precizări ale şefei Casei Naționale de Pensii Publice privind informaţiile referitoare la calcularea greşită a unor pensii
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 12:48

MAI atrage atenția asupra unei campanii pe rețelele sociale cu informații false, care incită împotriva forțelor de ordine

Ministerul precizează că aceste postări sunt concepute special pentru a produce disensiuni între reprezentanții MAI și cetățeni, pe care îi...

MAI atrage atenția asupra unei campanii pe rețelele sociale cu informații false, care incită împotriva forțelor de ordine
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 12:38

Creștinii ortodocși și greco-catolici îi sărbătoresc azi pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Aproximativ 1.500.000 de români își serbează onomastica. Potrivit credinței creștine, îngerii sunt ființe spirituale care au transmis în...

Creștinii ortodocși și greco-catolici îi sărbătoresc azi pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Social sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 12:56

Descinderi de amploare, într-un dosar de poluare cu deșeuri, în județul Brașov

Potrivit unui comunicat al IPJ Brașov, polițiștii au efectuat, ieri, 22 de percheziții domiciliare în localitatea Tărlungeni, județul Brașov,...

Descinderi de amploare, într-un dosar de poluare cu deșeuri, în județul Brașov
Social sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 12:02

Grav accident, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, în această dimineață, la un accident rutier produs pe DJ 173, între localitățile Râciu...

Grav accident, în județul Mureș