Aproximativ o sută de mii de pelerini, printre care s-au numărat şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, precum şi vicepremierul ţării vecine, Semjen Zsolt, au participat astăzi la procesiunea de Rusaliile catolice de a Şumuleu Ciuc, închinată Fecioarei Maria
Credincioşii au venit la pelerinaj din întreaga Europă, unii dintre ei parcurgând pe jos distanţe considerabile. Slujba a fost ţinută, la fel ca în fiecare an, pe platoul de pe muntele Şumuleu Mic, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc.
Procesiunea religioasă se desfăşoară pentru a 446-a oară, moto-ul din acest an fiind „Fericită eşti, tu, care ai crezut!”, fiind împrumutat din Evanghelia după Luca. Singurul invitat al hramului de Rusalii este oratorul slijbei, care în acest an a fost Excelenţa Sa ÎnaltPreasfinţitul dr. Ternyák Csaba, Arhiepiscop de Eger, vicepreşedinte Conferinţei Episcopale Catolice Maghiare. Pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu are o tradiţie de peste patru secole şi marchează victoria secuilor împotriva principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund, care a încercat să le impună religia unitariană.
Victoria a fost obţinută în ziua de Rusalii, cu ajutorul Fecioarei Maria, la care copiii, femeile şi bătrânii s-au rugat, iar de atunci momentul este celebrat printr-o impresionantă procesiune religioasă.
Ioana Dima
Sursa: www.forum-catolic.cnet.ro