Dispariția distribuitorilor de motorină va pune pe butuci agricultura

Este avertismentul mai multor organizații naționale și locale de fermieri, care arată că e imposibil ca fermierii să se aprovizioneze direct de la pompă, unde combustibilul e și mai scump.

Acești distribuitori de motorină vor fi obligați, prin lege, să își creeze propriile depozite de carburanți, ceea ce iarăși va duce la creșterea prețului, atrage atenția Clubul Fermierilor Români.

Președintele Clubului, Florian Ciolacu, precizează că anul trecut, 70 la sută din cererea națională de motorină a fost asigurată de revânzători, adică aproape 250.000 mc. de carburant:

Impactul acestei legi care scoate de pe piață aproape 1000 de revânzători de motorină direct către agricultori, poate să ducă la o creștere a prețului motorinei, prin faptul că se reduce competiția pe piață, lucru semnalat și de Consiliul Concurenței și de Guvern, în notele transmise către Parlament. Apoi, este o problemă concretă a livrării motorinei, pentru că cei 6 mari operatori naționali au capacități logistice limitate. Noi susținem ca cel puțin Curtea Constituțională să fie informată, pentru excepție de neconstituționalitate.

Fermierul mureșean Fazakas Miklos, membru al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, confirmă că intermediarii erau necesari, pentru că aduceau motorina cu cisterna direct la fermier, la un preț sub cel de la pompă:

Intermediarii mici sunt cei care vor fi excluși din piață, care cumpărau de la rafinărie și distribuiau direct la fermă, e mult mai ieftin, și nu trebuia să mergi la PECO. Deci veneau la mine la fermă și descărcau, știu eu, 5-10.000 de litri de motorină. Foarte mulți fermieri, de acum încolo trebuie să meargă să cumpere direct de la pompă unde este mult mai scump, cu cel puțin 30 la sută.

Clubul Fermierilor mai spune că legea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaților și ar urma să fie promulgată de Președintele României. Klaus Iohannis este atenționat că această lege, în contextul unui an agricol dificil, va amplifica problemele agricultorilor, aflați înaintea campaniei de însămânțare.

Furnizorii naționali de motorină lucrează doar cu plata în avans, și nu livrează cantități mai mici de 7.000 litri și nu toți fermierii au capacitatea de depozitare autorizată și nici nevoia unei astfel de cantități la o livrare.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Angajaţii Oficiului Naţional al Registru...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Angajaţii din Oficiul Naţional al Regist...

Parteneri