Două miliarde şi jumătate de oameni nu au acces la condiţii sanitare adecvate

19 noiembrie a fost desemnata Ziua Mondiala a Toaletelor de către Organizatia Natiunilor Unite.

Începând cu 2001, această zi este marcată în întreaga lume. Iniţiativa aparţine unei organizaţii din Singapore, care s-a extins până acum în 53 de ţări.

Scopul acesteia este de a promova importanţa sistemelor sanitare, care protejează mediul înconjurător şi sănătatea oamenilor. Potrivit statisticilor UNICEF, două miliarde şi jumătate de oameni nu au acces la condiţii sanitare adecvate, astfel riscându-şi sănătatea şi uneori chiar viaţa.

Aceleaşi date arată că anual, din cauza condiţiilor insalubre, în lume mor aproape două milioane de copii.

Scăderea la jumătate a numărului de persoane care nu au acces la toalete cu apă curentă până în anul 2015 este unul dintre cele opt obiective de dezvoltare în domeniul sănătăţii şi sărăciei, fixate de ONU în 2000.

Acesta a rămas însă obiectivul care este cel mai departe de a fi realizat: în ritmul actual, preconizându-se că nu va putea fi atins înainte de anul 2075.

Radio Tg Mures

 

 

 

 

Sursa: edu-news.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ED SHEERAN – Shape of you,

  • 2. JO – Cu un picior in rai,

  • 3. ALAN WALKER – Alone,

  • 4. LADY GAGA – Million Reasons,

  • 5. THE CHAINSMOKERS ft. COLDPLAY – Something just like this,

  • 6. LP – Tightrope,

  • 7. SIA – The greatest,

  • 8. CHARLIE PUTH ft. SELENA GOMEZ – We Don’t Talk Anymore,

  • 9. SEAN PAUL ft. DUA LIPA – No lie,

  • 10. LOREDANA – Ziua de azi,

  • 11. ADELE – Water Under The Bridge,

  • 12. RAG’N’BONE MAN – Human,

  • 13. SHAKIRA ft. CARLOS VIVES – La Bicicleta,

  • 14. BEBE REXHA – I Got You,

  • 15. GUESS WHO ft. TUDOR CHIRILA – Prea curand,

  • 16. CARLA’S DREAMS – Antiexemplu,

  • 17. BRUNO MARS – That’s what i like,

  • 18. MAROON 5 ft. KENDRICK LAMAR – Don’t Wanna Know,

  • 19. DELIA – Cine m-a facut om mare,

  • 20. JONAS BLUE ft. JP COOPER – Perfect Strangers,

  • 21. DEEPCENTRAL – Dependent,

  • 22. JUSTIN TIMBERLAKE – Can’t Stop The Feeling,

  • 23. CLEAN BANDIT ft. SEAN PAUL & ANNE-MARIE – Rockabye,

  • 24. CALVIN HARRIS ft. RIHANNA – This is what you came for,

  • 25. KATY PERRY ft. SKIP MARLEY – Chained To The Rhythm,

  • 26. NICOLETA NUCA – Cand pleci,

  • 27. VUNK – Camera ei,

  • 28. 3rei SUD EST – Cine esti,

  • 29. LOREDANA ft. DEEPCENTRAL – Unde esti,

  • 30. VANOTEK – Take the highway,

Sugereazã piesã
= 4.6599RON0.0343
  • usd 0.9993 1 -0.0016

  • chf 3.9533 1 0.0355

  • aud 3.0333 1 0.0357

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}