Europenele de Triatlon de la Tg.Mureș, gata de start

În jur de 2000 de concurenți din 41 de țări și-au anunțat participarea la “Transilvania Multisport Triathlon European Championships”, competiție ce va avea loc la Tg.Mureș, în perioada 28 iunie – 8 iulie.

Evenimentul, organizat de Federația Română de Triatlon și Clubul Master Ski&Bike, sub patronajul European Triathlon Union, în colaborare cu SportLife Multimedia Events și în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș și Consiliul Județean Mureș, va cuprinde întreceri continentale la 6 ramuri sportive (cros triatlon, duatlon, cros duatlon, aquatlon, triatlon pe distanță medie și aquabike), concursuri de înot și alergare pe timp de noapte, precum și curse dedicate copiilor.

Centrul de conferințe din incinta Cetății Medievale a găzduit, joi, conferința de presă premergătoare evenimentului, la care au participat președintele Federației Române de Triatlon, Klosz Peter, vicepreședintele European Triathlon Union, irlandezul Chris Kitchen, președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, consilierul personal al primarului municipiului Tg.Mureș, Claudiu Maior, managerul general Sportlife România, Mărgărit Amza și actorul Liviu Pancu. Toți cei prezenți au reliefat importanța evenimentului și impactul pozitiv al acestuia asupra comunității, atât din punct de vedere economic, cât și turistic, prin prisma numărului mare de concurenți străini.

Potrivit organizatorilor, cea mai numeroasă delegație va fi cea a Marii Britanii (810 concurenți), urmată de cele ale României (300), Italiei (74), Germaniei (70) și Ungariei (49).

Chiar dacă este vorba despre o competiție europeană, la întreceri vor fi prezenți și sportivi din țări de pe alte continente, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Mexic, Noua Zeelandă, Iran sau Liban.

La fiecare ramură sportivă se va concura la categoriile elite, juniori, paraatleți și amatori age-group. Din totalul concureților care și-au anunțat prezența la eveniment, în jur de 1600 sunt înscriși la cele 6 curse continentale, iar restul la cursele de alergare și înot pe timp de noapte. Majoritatea dintre aceștia sunt amatori.

Deschiderea oficială a competiție este programată vineri, 28 iunie, cu parada națiunilor, toate delegațiile participante urmând să se deplaseze, începând cu ora 20.00, din Piața Victoriei până în Cetatea Medievală, unde va avea loc ceremonia de deschidere. Ordinul Cavalerilor Lupi a pregătit un spectacol având ca temă mituri mureșene, iar trupa Koszika&The HotShots va susține, de la ora 21.00, un concert rock. Seara se va încheia cu un foc de artificii.

Competiția continentală se împarte pe mai multe zile, după cum urmează:

-sâmbătă, 29 iunie – Cros Triatlon (Tîrgu-Mureș, Complexul Sportiv și de Agrement “Mureșul” și Platoul Cornești);

-duminică, 30 iunie – Duatlon Sprint (centrul Municipiului Tg.Mureș),

-marți, 2 iulie- Cros Duatlon (Sovata, Lacul Ursu),

-miercuri, 3 iulie – Duatlon Standard (“Transilvania Motor Ring”, Ceghid)

-5 iulie- Aquatlon (Complexul de Agrement și Sport „Mureșul”, Tîrgu-Mureș),

-7 iulie- Aquabike și Triatlon pe Distanță Medie (Lacul Bezid, Sângeorgiu de Pădure).

Cursa de alergare pe timp de noapte (“Dracula Night Run”) va avea loc luni, 1 iulie, la Platoul Cornești, iar concursul de înot pe timp de noapte (“Dracula Night Swim”) și cursa rezervată copiilor (Dracula Kids Aquatlon) sunt programate joi, 4 iulie, la Complexul Sportiv și de Agrement „Mureșul”.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri