Mii de copii dispar în fiecare an de acasă

Mii de copii dispar în fiecare an de acasă sau din centrele de plasament, potrivit statisticilor oficiale.
În cele mai multe cazuri este vorba de plecări voluntare, din cauza neînţelegerilor cu părinţii sau cu cei la care au fost lăsaţi în grijă.
Totul pleacă de la abuzul emoţional la care se adaugă anturajul, a aflat Daniela Mănuţă de la spun reprezentanţii Organizaţei „Salvaţi Copiii”.

În peste 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariţii fiind înregistrate în rândul adolescenţilor. O bună parte dintre cei care pleacă voluntar de acasă provind din familii care au o situaţie socio-economică bună. Coordonatorul de programe din cadrul Organizaţiei „Salvaţi copiii”, Diana Stănculeanu, spune că şi în cazul copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, există riscul ca aceştia să plece de acasă.

În momentul în care sunt lăsaţi în grija unor rude, de obicei îndepărtate, cu care nu au înregistrat neapărat relaţii foarte bune de comunicare şi ataşament, aceşti copii înregistrează într-o primă etapă o rupere şi de mediul şcolar, un risc suplimentar de intrare în găşti problematice şi de acolo până la a pleca de a casă şi a trăi pe stradă, într-un context sau altul, sunt paşi foarte mici.

În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut, anunţaţi în cel mai scurt timp poliţia.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri