Număr record de turiști în Valea Zimbrilor din Vama Buzăului

Peste 3.000 de turiști au cumpărat bilete de intrare în rezervația de zimbri din Vama Buzăului într-un singur weekend, o cifră record pentru acest obiectiv turistic dar și pepinieră pentru repopularea cu această specie a pădurilor din România.

Primarul comunei Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaș, a precizat:

Cred că s-a bătut recordul obținut anul trecut la numărul de intrări în rezervație, pe zi. În jur de 3.000 de turiști au vizitat Valea Zimbrilor doar sâmbătă, duminică și luni (…) Noi, de ceva vreme, ne comportăm ca un adevărat centru de reproducție. Dincolo de faptul că suntem un obiectiv turistic, scopul oricărei rezervații este de a crește și de a pregăti exemplarele de zimbru pentru a putea fi redate în libertate, să repopulăm pădurile și munții cu acest frumos exemplar.

Dacă va fi posibil, în acest an, câțiva zimbri vor fi eliberați în pădurile din Țara Făgărașului, după cum a precizat primarul din Vama Buzăului.

Dacă la momentul înființării acestei rezervații, în toamna anului 2008, proiectul a demarat cu 6 zimbri crescuți în captivitate, acum turma a ajuns la 32 de exemplare, 8 fiind născuți doar anul acesta.

Începând cu anul trecut, în apropierea zimbrilor trăiesc și 3 reni, cel mai tânăr exemplar având doar 3 luni.

Sursa: RRBv

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri