Tragedie în Italia. 30 de morți

UPDATE: Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa, în urma surpării unui viaduct al autostrăzii A10 din Genova, potrivit unui nou bilanţ făcut public de vicepremierul italian Mateo Salvini, citat de Reuters. El a precizat că numeroase alte persoane sunt rănite grav.
200 de pompieri şi zeci de echipe de intervenţie cu câini special antrenaţi caută fără întrerupere, chiar sub ploaie, alţi supravieţuitori.
La faţa locului au fost aduse zeci de utilaje grele care să ridice bucăţi din viaduct. Toate locuinţele din spatele auotostrăzii au fost evacuate.
Deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime în rîndul cetăţenilor români, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României la Torino.

***

UPDATE: Este un prim bilanţ făcut public de ministrul adjunct al infrastructurii, Edoardo Rixi, citat de agenţiile internaţionale de ştiri. El a precizat, însă, că acest bilanţ ar putea să crească.
Viaductul Morandi, ce traversa un râu şi o zonă industrială a oraşului Genova, s-a prăbuşit, în jurul prânzului, pe o porţiune de aproximativ 100 de metri.
Un reprezentant al autorităţilor locale a declarat că în accident ar fi fost implicate cel puţin 20 de maşini.
Deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime în rândul cetăţenilor români.

***

O duzină de vehicule au fost implicate în prăbuşirea unei porţiuni lungi de aproximativ 100 de metri a podului de pe autostrada Morandi din orașul italian Genova.
Se suspectează că multe persoane s-ar afla îngropate sub moloz.
Autorităţile, pompierii şi toate mijloacele de prim ajutor de află la faţa locului, operaţiunile de salvare fiind în curs de desfăşurare.
Serviciul italian de ambulanţă a raportat „zeci de morţi” în cazul prăbuşirii podului rutier de lângă Genova, transmite agenţia Reuters.
Din primele constatări, pare că accidentul s-ar datora unor cauze structurale. Podul, construit în anii 60, a trecut printr-o perioadă de reparaţii în 2016.

Sursa: Rador, RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri