Reducerea CAS provoacă un gol de resurse prea mare şi ar putea duce la pierderea acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană
Publicat de radiomures, 14 august 2014, 22:12
Declaraţia a fost făcută în această după-amiază de preşedintele Traian Băsescu.
Acesta a adăugat că îi consideră la fel de responsabili şi mincinoşi pe toţi liderii marilor formaţiuni politice, de la putere şi din opoziţie. Şeful statului susţine că social-democraţii, liberalii şi democrat-liberalii mint cetăţenii pe tema reducerii CAS pentru a obţine avantaje în campania electorală.
Declaraţiile preşedintelui vin în contextual în care astăzi a fost anunţată pentru luni o sesiune extraordinară a Senatului, în care se va dezbate legea privind reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale.
Dacă reprezentanţii Alianţei Creştin-Liberale au cerut organizarea unor astfel de sesiuni, considerând că actul normativ trebuie adoptat cât mai repede, social-democraţii spun că demersul este unul electoral, dar că vor fi prezenţi la discuţiile din Parlament.
Agerpres