Ridesharingul, contestat de sindicate și transportatori și privit cu circumspecție de cetățeni

Ordonanţa de Urgență nr. 49 prin care Guvernul a reglementat transportul alternativ, intrată în vigoare săptămâna trecută, a ridicat o serie de obiecții în spațiul public.

Taximetriștii din Tg. Mureș susțin că vor fi afectați, în cazul în care concurența e neloială, iar ei își plătesc în continuare taxele:

Sindicaliștii din Transporturi apreciază că sistemul ridesharing dezavantajează atât șoferii cât și serviciile tradiționale de taximetrie.

Din acest motiv, liderii sindicali au anunțat că vor urmări cu atenție fenomenul și vor informa Bruxellesul cu privire la respectarea legalității acestui tip de serviciu în România. Președintele Sindicatului Lucrătorilor din Transporturi,  Nina Elena Frandeș:

Ordonanța privind activitatea de transport alternativ, intermediate prin platforme digitale, pune șoferul de taxi calificat în dezavantaj. Firmele care funcționează după modelul Uber susțin că nu au statut de angajator și nu au niciun fel de obligație față de șofer: contribuții CAS, plată concediu și ore suplimentare. Curtea Europeană de Justiție a emis o hotărâre potrivit căreia Uber este o firmă de transport și trebuie să-şi îndeplinească obligațiile ca atare către șoferi. Sperăm că România va respecta această hotărâre, iar sindicatele vor raporta autorităților de la Bruxelles neregulile semnalate în acest sens.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România acuză, la rândul ei, unele grupuri de interese care au practicat activitatea de transport fără autorizații, eludând bugetul și care acum s-au legalizat.

Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, apreciază că este o concurență neloială:

Sunt grupuri de interese care timp de 4 ani au eludat bugetul statului, fără o autorizație de transport și fără dispecerat, și ne-am trezit că cineva dorește să-i reglementeze exact cum au muncit și până acuma. Adică aceste platforme își vor putea lua legal cei 25% și duce afară în conturi offshore. Bugetul statului s-a fraudat în 4 ani peste 400 milioane de euro. Nu au niciun control, este clar o concurență neloială pe aceeași activitate – unii le spune transport alternativ- dar de fapt este clar taximetrie. Unii sunt controlați și paracontrolați și fiscalizați și alții să-și facă bani.

Primăria Brașov, prin purtătorul de cuvânt, Sorin Toarcea, anticipează pe viitor, în municipiu, o suprapunere a ridesharingului cu serviciul de taximetrie și anunță că va urmări implementarea acestui serviciu, urmând să se pronunțe asupra viabilității sale.

Potrivit Ordonanţei de Urgență ce reglementează transportul alternativ, platformele online au la dispoziție 30 de zile pentru a obține autorizațiile de la Ministerul Comunicațiilor, valabile timp de douăsprezece luni.

Șoferii vor trebui să dețină cazier judiciar, permis de conducere de cel puțin 2 ani și certificat de atestare profesională eliberat de Autoritatea Rutieră Română. Mașina nu poate fi mai veche de 15 ani, iar Inspecția Tehnică Periodică se va face o dată la 6 luni.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer variabil

Vânt: 1 m/s

Cer variabil 17°C

Vânt: 4 m/s

18°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 3. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 4. DELIA – Sa-mi canti,

  • 5. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 6. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 7. AMI – Tramvai,

  • 8. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 9. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 10. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 11. IRINA RIMES – In palme,

  • 12. VUNK – Deja vu,

  • 13. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 14. MORANDI – Professional liar,

  • 15. INNA – Bebe,

  • 16. MAROON 5 – Memories,

  • 17. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 18. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 19. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 20. DUA LIPA – Physical,

  • 21. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 22. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 23. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 24. MIKA – Dear jealousy,

  • 25. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 26. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 27. PINK – Walk me home,

  • 28. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 29. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8641RON0.0051
  • usd 0.5408 1 -0.0005

  • chf 4.5153 1 -0.003

  • aud 2.9614 1 -0.024

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}