Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ulmul din Căpeni, un copac din judeţul Covasna în vârstă de 300 de ani care candidează alături de alţi 11 din ţară pentru titlul de „Arborele anului”, conduce detaşat competiţia organizată de Fundaţia pentru parteneriat din Miercurea Ciuc.

Publicat de radiomures, 28 septembrie 2011, 00:00

Ulmul a obţinut până acum peste 2530 de voturi on-line, fiind urmat de un platan din Timişoara cu o vechime de 330 de ani şi de un stejar din judeţul Harghita de 400 de ani, care au acumulat aproximativ 1855, respectiv 1510 voturi.

Ulmul din Căpeni are o înălţime de peste 35 de metri şi o circumferinţă de peste 7 metri, fiind nevoie de cinci oameni ca să îl cuprindă.

Cei 12 arbori intraţi în finala naţională  vor putea fi votaţi online pe www.arboreleanului.ro până pe data de 31 octombrie a.c, iar cel care va obţine cele mai multe voturi va fi desemnat „Arborele anului în România”.

Anul trecut concursul a fost câştigat de teiul din Liliceni, judeţul Harghita, în vârstă de peste 500 de ani, care a primit şi titlul de arborele european al anului.

Mara Deleanu

Construcții ilegale descoperite în arii naturale protejate din Harghita
Mediu joi, 28 noiembrie 2024, 13:23

Construcții ilegale descoperite în arii naturale protejate din Harghita

Garda de Mediu Harghita a primit 10 sesizări legate de construcţii ilegale în arii naturale protejate şi a aplicat sancţiuni celor care au...

Construcții ilegale descoperite în arii naturale protejate din Harghita
Anul acesta, municipiul Sf. Gheorghe va avea 100 de eco-insule de colectare a deşeurilor
Mediu miercuri, 6 noiembrie 2024, 13:14

Anul acesta, municipiul Sf. Gheorghe va avea 100 de eco-insule de colectare a deşeurilor

Primele astfel de eco-insule au ajuns deja, de fapt sunt containere inteligente ce pot fi accesate atât cu un card personalizat, cât și cu o...

Anul acesta, municipiul Sf. Gheorghe va avea 100 de eco-insule de colectare a deşeurilor
Amenajările hidrologice ar putea ajuta România să facă faţă schimbărilor climatice
Mediu joi, 4 iulie 2024, 14:13

Amenajările hidrologice ar putea ajuta România să facă faţă schimbărilor climatice

Asociația Energia Inteligentă propune demararea urgentă a Planului pentru realizarea Noului Model al Sistemului Energetic, pentru a răspunde...

Amenajările hidrologice ar putea ajuta România să facă faţă schimbărilor climatice
Planeta versus plastic, tema din acest an a „Zilei Pământului”
Mediu luni, 22 aprilie 2024, 14:02

Planeta versus plastic, tema din acest an a „Zilei Pământului”

Această temă atrage atenția asupra riscului pe care utilizarea materialelor plastice îl are pentru mediu şi sănătate, mai ales în asociere cu...

Planeta versus plastic, tema din acest an a „Zilei Pământului”
Mediu miercuri, 17 aprilie 2024, 12:46

Autoritățile atenționează asupra pericolului ambroziei

Astfel, proprietarii sau deținătorii de terenuri, constructorii și administratorii drumurilor sunt obligați să combată și să distrugă...

Autoritățile atenționează asupra pericolului ambroziei
Mediu miercuri, 17 aprilie 2024, 10:31

Bariera plutitoare pentru colectarea deşeurilor de râul Olt predată Primăriei Sf Gheorghe

Aceasta a fost amplasată la Sfântu Gheorghe, la confluența râului Olt cu pârâul Debren, printr-un parteneriat între de Asociația „Mai mult...

Bariera plutitoare pentru colectarea deşeurilor de râul Olt predată Primăriei Sf Gheorghe
Mediu miercuri, 3 aprilie 2024, 12:20

Fonduri europene pentru fabricile de reciclare

Acestea vor fi disponibile prin PNRR, apelul de finanţare urmând să se deschidă în săptămânile următoare. Bugetul programului este de 220 de...

Fonduri europene pentru fabricile de reciclare
Mediu miercuri, 3 aprilie 2024, 10:40

Ministrul mediului, Mircea Fechet, a efectuat o vizită de lucru la Răstolița

Ministrul mediului, Mircea Fechet, a efectuat ieri o vizită de lucru la Răstolița, în județul Mureș, alături de reprezentanți ai...

Ministrul mediului, Mircea Fechet, a efectuat o vizită de lucru la Răstolița