Zeci de copii, depistați la cerșit în Târgu Mureș

70 de copii au fost găsiți în ultimele 5 luni de polițiștii locali pe străzi la cerșit, fie la intrarea în marile magazine, fie la biserici sau în zonele aglomerate.
Copiii au fost predați Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență, dar s-au întors la cerșit după numai câteva ore.
De asemenea, părinții au fost amendați însă amenzile, de regulă, nu se plătesc deoarece cei în cauză nu au nici surse de venit și nici proprietăți pe numele lor, spun autoritățile.
Cazurile de abuz asupra copiilor sunt sesizate și de cetățeni prin Serviciul 112 sau direct la Poliția Locală, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș șeful Direcției, Raul Matiș:

Fenomenul este destul de îngrijorător în sensul că îl întâlnim din ce în ce mai frecvent cam pe toate zonele mai aglomerate. Stau (la cerșit) pentru că lumea le dă, fie bani, fie de mâncare, astfel că oamenii prin gestul lor îi încurajează. Pot să vă spun că din septembrie anul trecut și până în prezent am găsit aproximativ 70 de copii la cerșit pe străzile din oraș care au fost predați pe bază de proces verbal la Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență dar, din păcate, după o oră, două i-am găsit, din nou, pe stradă. Bineînțeles că împotriva aparținătorilor au fost luate măsuri sancționatorii, au fost amendați.. dar copilului nu ai ce să-i faci altceva…

Direcția de Protecție a Copilului Mureș are în evidență doar 16 cazuri de cerșetorie pe anul 2019, spune purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin:

Prin intermediul specialiștilor noștri de la Telefonul Copilului și de la Centrul de Primire în Regim de Urgență am avut înregistrate un număr de 16 cazuri de cerșetorie doar că acest lucru trebuie dovedit de către organele abilitate și aici mă refer la Direcția de Poliția Locală. Ei trebuie să constate că în mod repetat acești copii sunt împinși să apeleze la mila publicului.

Pe lângă Poliția Locală și Protecția Copilului, primăriile sunt responsabile de integrarea socială a acestor familii și doar în situații extreme părinții pot fi decăzuți din drepturi pentru că și-au trimis copiii la cerșit, spun procedurile legale.
Un singur caz de acest fel a fost înregistrat la Judecătoria Târgu-Mureș în ultimii ani spune purtătorul de cuvânt al Direcției pentru Protecția Copilului Mureș, Doru Constantin:

Direcția Poliția Locală are competențe și obligația, în același timp, de a a-i identifica pe acei copii, de a le identifica părinții și domiciliul acestora după care trebuie să sesizeze Direcția de Asistență Socială a primăriei de domiciliu și trebuie întocmit un plan social de prevenire a separării copilului de familia sa. Doar atunci când aceste planuri și servicii acordate pe plan local nu duc la măsuri concrete, intervenim noi și suntem nevoiți să instituim măsura plasamentului în regim de urgență.

În județul Mureș există un singur centru, cu 26 de locuri , în care pot fi adăpostiți copiii neglijați, abuzați sau prinși la cerșit.
Centrul funcționează în cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență din Târgu-Mureș și este mereu la capacitate maximă.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Angajaţii Oficiului Naţional al Registru...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Angajaţii din Oficiul Naţional al Regist...

Parteneri