Târgumureșenii au la dispoziție o zi întreagă pentru a se bucura de Ziua Națională a României

Startul activităților s-a dat la ora 10, cu o expoziție de tehnică militară, și continuă în aceste momente cu ceremonia oficială din centru municipiului.

Se anunță o zi aglomerată dar pentru toate gusturile, ne spune Raluca Creț, din centrul evenimentelor:

Bună ziua, în aceste momente începe în centrul Târgu Mureșului ceremonia oficială pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României.Protocolul este același în fiecare an și începe cu intonarea imnului național și salutul gărzii de onoare de către prefectul județului Mureș. Urmează discursurile și slujba religioasă, după care oficialitățile vor depune coroane de flori. Dacă condițiile meteo permit, ne așteptăm ca un parașutist să aducă în Piața Victoriei drapelul național. Urmează mult așteptata paradă militară, la care vor participa militari, polițiști, jandarmi și pompieri, urmați de vehiculele forțelor de ordine. Pata de culoare va fi oferită de parada portului popular, pentru care au venit special costume vechi purtate cu mândrie de mureșeni din toate colțurile județului. Evenimentul se va încheia după ora 13, iar de la ora 14, în Palatul Culturii, se va decerna cea mai înaltă distincție a județului Mureș, Fibula de la Suseni. Tot la Palatul Culturii, între orele 15 și 17 vor avea loc ateliere și spectacole pentru copii, iar de la ora 17, un recital al grupului Ad Libidum. După ora 17, spectacolul va continua afară, în Piața Victoriei, iar pe scenă vor urca artiști mureșeni dar și Dinu Iancu Sălăjanu, Ioan Bocșa și Carla’s Dreams. De la ora 18.30 va avea loc un alt moment militar, retragerea cu torțe, de la garnizoana de lângă cetate, până la scena din fața primăriei.

Evenimentele se vor încheia în centrul orașului după ora 21.

Raluca Creț.

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri