Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Preţurile la ouă au crescut, în ultima perioadă, ca urmare a scumpirii energiei electrice şi a cerealelor

Publicat de Rotar Mirela, 2 decembrie 2022, 13:36

În plus, ţara noastră importă o mare cantitate din necesar, cele mai multe ouă fiind aduse din Polonia. Această situaţie s-ar putea schimba, spun producătorii români, care cer, însă, sprijinul statului.

Că sunt persoane fizice sau producători în industria alimentară, consumatorii români spun că preferă ouăle de pe piaţa internă.

Numai că deşi România este un mare producător de cereale, acestea ajung la export şi nu în zootehnie. În plus, fermierii spun că au nevoie şi de mai multă susţinere.

Cornel Stroescu:

Producând aici, cu siguranţă preţurile ar fi echilibrate. Pe de o parte, pentru cei care produc, dar şi pentru consumatori. Cheltuieli au şi cei din Polonia, de unde vin ouăle în România, dar trebuie să adăugăm şi transportul, şi costurile sunt mult mai mari. Trebuie să faci investiţie. Dacă nu vom fi sprijiniţi atunci când mergem la bancă să accesăm un credit, o garanţie a statului ne-ar fi de cel mai mare ajutor pentru investiţiile pe care vrem să le facem. Pentru a produce, am integra producţia de cereale, nu am mai comercializa cerealele şi am aduce pe rafturile magazinului un produs finit.

Agricultorul din Mehedinţi spune că şi-a propus de mai mult timp să crească investiţia în ferma de găini, însă nu a găsit nicio bancă dispusă să finanţeze afacerea.

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică