Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Prevederea privind obligaţia montării repartitoarelor pe calorifere pe sistemul centralizat se amână cu un an

Prevederea privind obligaţia montării repartitoarelor pe calorifere pe sistemul centralizat se amână cu un an

Publicat de Andrei Borz, 16 decembrie 2022, 19:34

Românii racordaţi la sistemele centralizate de încălzire nu vor mai fi obligati să-şi monteze repartitoare până la sfârşitul anului, după ce Parlamentul a adoptat un amendament pentru amânarea cu un an a acestei obligaţii.

Vicepreşedinta Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, Cristina Prună, declara în cadrul dezbaterilor, că este nevoie de o discuţie mult mai amplă cu asociaţiile de bloc pentru că beneficiile privind montarea repartitoarelor nu sunt clare:

Au fost asociații de proprietari care le-au montat și apoi le-au demontat pentru că costurile, înțeleg din ceea ce spun, au fost mai mari și foarte mulți dintre locatari au fost foarte nemulțumiți și sunt complet de acord cu dumneavoastră că în anul următor trebuie găsită o soluție astfel încât să nu ajungem la final de an în această situație. Dar cred că ar trebui o discuție cu asociațiile de proprietari să înțelegem exact de unde vine această reticență, pentru că până la urmă oamenii sunt cei care plătesc, care plătesc și pentru montarea acestor repartoare, dar și costurile ulterioare aferente citirii acestor repartitoare și consumului.

Amendamentul USR privind amânarea montării repartitoarelor a fost adoptat de Camera Deputatilor, for decizional. Actul normativ merge, acum, la preşedintele României pentru promulgare

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării
Politic duminică, 14 septembrie 2025, 11:27

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării

Ministrul apărării a declarat aseară, Liviu-Ionuț Moșteanu , la Antena3 CNN, că Rusia va continua să provoace şi să testeze reacţia...

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării
România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat
Politic sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:40

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat, a anunţat ministrul investiţiilor...

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române
Politic sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:39

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Lucaci. Diana Buzoianu susţine că...

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române
Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri
Politic miercuri, 10 septembrie 2025, 14:46

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri

Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc astăzi de la ora 18:00, după mai multe zile în care s-au înmulțit criticile la adresa politicilor...

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri
Politic miercuri, 10 septembrie 2025, 13:28

AUR a depus o moţiune simplă privind situaţia din sistemul de educaţie

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus la Senat astăzi o moţiunea simplă privind situaţia din sistemul de educaţie. Moţiunea intitulată...

AUR a depus o moţiune simplă privind situaţia din sistemul de educaţie
Politic marți, 9 septembrie 2025, 19:46

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare, afirmă Ministrul Muncii după ce declaraţii ale premeirului,...

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare
Politic luni, 8 septembrie 2025, 12:55

Parlamentul va dezbate, săptămâna aceasta, un proiect de modificare a Codului Muncii

Pe agendă figurează, de asemenea, un proiect privind introducerea aşa-numitului „majorat digital”, care presupune accesul copiilor cu...

Parlamentul va dezbate, săptămâna aceasta, un proiect de modificare a Codului Muncii
Politic luni, 8 septembrie 2025, 08:37

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva guvernului – au fost respinse, ieri, prin vot.

A fost o şedinţă-maraton, în care plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a dezbătut moţiunile prin care au fost atacate patru...

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva guvernului – au fost respinse, ieri, prin vot.