Autorităţile române ar putea apela la medici din afara UE pentru a acoperi deficitul de personal din sistemul de sănătate (Alexandru Rafila)

Autorităţile române ar putea apela la medici din afara Uniunii Europene pentru a acoperi deficitul de personal din sistemul de sănătate şi caută soluţii pentru cadrul legal.

Anunţul a fost făcut de ministrul de resort, Alexandru Rafila, într-un interviu la postul public de televiziune.

Alexandru Rafila:

Vom organiza o întâlnire regională la nivel înalt, anul viitor, în luna martie, în România, care are ca subiect exact problemele legate de resursa umană în sănătate. Participă reprezentanţi ai celor 53 de state membre ale regiunii europene OMS, reprezentanţi ai Comisiei Europene vor fi prezenţi şi ne dorim să găsim soluţii, pentru că recunoaşterea calificării profesionale în Uniunea Europeană este foarte strictă şi nu poate fi făcută oricum, trebuie să găsim pârghiile prin care şi eventualul flux de personal medical calificat din alte ţări decât din Uniunea Europeană să fie posibil, dar în nişte condiţii reglementate, care să poată să fie eventual aplicate, inclusiv proceduri de echivalare sau de completare a studiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, pentru că România trebuie să adopte acelaşi model ca şi celelalte state, recunoaşterea calificărilor profesionale fiind unul dintre capitolele care au fost dezbătute şi încheiate în momentul aderării României, la 1 ianuarie 2007./

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Directorul Teatrului ”Ariel”, Gavril Cad...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul Teatrului pentru Copii şi Tin...

Parteneri