Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 13.000 de unități de sânge recoltate în 2022 la Centrul de Transfuzii Mureș

Peste 13.000 de unități de sânge recoltate în 2022 la Centrul de Transfuzii Mureș

Publicat de Hategan Raul, 29 decembrie 2022, 13:37

Mai sunt doar două zile în care se poate dona sânge anul acesta, dar şi dacă numărul donatorilor ar fi peste medie, tot nu va putea fi atins numărul unităților de sânge recoltate înainte de pandemie.

Cu circa 15% a fost mai mic numărul donatorilor în acest an față de 2019, în ciuda eforturilor uriașe și a campaniilor din acest an. Totuși, față de anii de pandemie, numărul donatorilor a fost mai mare, a declarat pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzie Sanguină Mureș, Marinela Lazăr:

La finalul anului, vom avea peste 13.000 de unități de sânge recoltate în acest an. Sigur, încă nu am ajuns la numărul avut anterior pandemiei dar sperăm ca în cursul anului viitor să revenim acolo de unde am plecat. Înainte de pandemie, aveam către 15.000 de unități recoltate. Anul trecut am avut doar 12.500 de unități recoltate și cu un an în urmă, mult mai puțin, în jur de 10.800.

La această dată există suficientă cantitate de sânge pentru a face față cererilor ce ar putea veni în următoarele zile, mai spune Marinela Lazăr:

Pentru perioada care urmează, sângele pe care îl avem în stocuri, ne permite să asigurăm sângele și componentele sanguine de care au nevoie spitalele. Începem un an nou cu speranța că va fi mai bun pentru toată lumea, nu numai pentru noi. Profit de această ocazie să adresez urarea de La mulți ani! tuturor celor care ne ascultă și să-i încurajez pentru anul care vine să-și învingă teama, dacă sunt reținuți de acest lucru, și să vină să doneze.

Atât azi cât și mâine, programul de donare de sânge este între orele 7,30-13,00. Din 2 ianuarie urmează să fie reluată activitatea în mod obișnuit.

Poate dona sânge orice persoană sănătoasă cu vârsta între 18 – 65 ani, care are o greutate de peste 55 kg, nu a suferit vreo intervenție chirurgicală în ultimele 6 luni și nu are Hepatită B și C, TBC, epilepsie, diabet, boli cardiace, astm bronșic sau alergii.

Înainte de donare se recomandă o bună hidratare, un mic dejun ușor, fără grăsimi, și să nu se consume alcool cel puțin 24 de ore înainte.

Donarea de sânge durează circa 10 minute, bărbații pot dona de 5 ori pe an, iar femeile de 4 ori pe an.

Pe lângă gestul altruist de a ajuta la salvarea vieții celor aflați în nevoie, donarea de sânge are și beneficii asupra sănătății proprii, și este recompensată cu tichete valorice, o zi liberă de la locul de muncă și 50% reducere la transportul public pentru o lună de zile.

Cu ocazia fiecărei donări, se efectuează un set gratuit de analize de laborator, iar odată pe an un control medical extins.

Cristina Bulbescu

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC