În Braşov este aşteptat un număr mare de turişti

Deşi deocamdată lipseşte zăpada, în Braşov este aşteptat un număr mare de turişti. Hotelierii au pregătit evenimente speciale dar şi poliţiştii sunt la datorie.

Va fi o petrecere şi în Piaţa Sfatului din municipiul Braşov.

 Stațiunile montane din centrul țării au intrat deja în atmosfera de sărbătoare a finalului de an, cel puțin raportat la traficul rutier. Astfel, de la primele ore ale zilei se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN1 Ploiești-Brașov, pe sensul de urcare către stațiunile de pe Valea Prahovei, acolo unde polițiștii acționează cu dispozitive suplimentate, pentru fluidizare. În ciuda lipsei de zăpadă și a pârtiilor majoritar închise, dar și a unor rezervări anulate pe ultima sută de metri, hotelierii și autoritățile locale așteaptă zeci de mii de turiști în Poiana Brașov, Predeal, Azuga, Sinaia sau Bușteni. Pentru aceștia, Brașovul a pregătit momente muzicale în Piața Sfatului la trecerea dintre ani, acompaniate de o serie de DJ locali. Spectacolul pirotehnic din acest an va dura opt minute și se va desfășura concomitent în cinci locuri ale orașului, unde vor fi trase peste 10.000 de artificii.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri