UPU SMURD Tg. Mureș, asaltat de pacienți

Peste 290 de cazuri medicale de urgență, în medie, au fost la UPU SMURD Târgu Mureș în prima săptămână din acest an, cu mult mai multe față de anul trecut. O treime dintre pacienți sunt minori.

Au fost și 190 de cazuri de viroze respiratorii și gripe care sunt predominante la minori, respectiv peste 70% din total, iar mulți ajung internați, precizează pentru Radio Târgu Mureș coordonatorul SMURD Târgu Mureș, Maria Salanța:

Începând de la 1 ianuarie și până inclusiv în 7 ianuarie, numărul pacienților a crescut semnificativ față de 2022. Avem, în total, 2031 de prezentări dintre care 612 sunt la copii, adică sub 17 ani. Cazurile de viroze și gripă din numărul total de prezentări, sunt de 189 dar, atenție la copii sunt 135 de cazuri și mulți necesită internare.

La nivel național, în ultima săptămână de raportare au fost înregistrate aproape 75.000 de cazuri de viroze respiratorii și circa 5.000 de cazuri de gripă clinică.

Specialiștii din sănătate spun că sezonul gripal a debutat cu 5 săptămâni mai repede față de anii obișnuiți, pre-pandemici.

De asemenea, numărul cazurilor de gripă este de 15 ori mai mare față de media anilor de dinainte de pandemie.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri