Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Pandemia a diminuat cu două treimi numărul biletelor de tratament în Mureș

Pandemia a diminuat cu două treimi numărul biletelor de tratament în Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 11 ianuarie 2023, 12:20

Anul acesta, activitatea de tratament balenear din România ar putea reveni la nivelul celei de dinainte de pandemie, după ce Ministerul Muncii a pus în dezbatere proiectul de act normativ care prevede un număr de 60.400 de bilete pentru pensionarii și salariații care au probleme de sănătate.

Dacă în anii 2018-2019 erau circa 6.000 de locuri repartizate pentru mureșeni în stațiunile balneare, anul trecut numărul acestora a fost de doar 2.000.

Acum se așteaptă clarificări de la Guvern privind noile criterii de eligibilitate, precizează directorul Casei de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe:

În fiecare an, în luna ianuarie, există un astfel de act normativ. Este nevoie de el pentru că se schimbă salariul minim pe economie, se schimbă valoarea salariului mediu brut pe economie și se schimbă valoarea punctului de pensie. Practic, se modifică niște valori care, la rândul lor, intră la calculul punctajului pentru a face acel clasament în funcție de care se va calcula contribuția fiecărui asigurat, salariat sau pensionar pe care o plătește la obținerea unui bilet. E o procedură obișnuită.

Cele mai multe cereri depuse de mureșeni în fiecare an sunt pentru tratamente balneare la Sovata.

Nu este sigur că anul acesta vor fi bilete la Sovata, mai spune Eugenia Neagoe:

Pensionarii și asigurații mureșeni ar prefera Sovata dar anul trecut, Sovata a intrat doar la seria de la finalul lunii septembrie și au fost doar trei serii de bilete la Sovata, deci un număr de locuri foarte mic. Fac precizarea că la Sovata, Ministerul Muncii prin Casa Națională, nu are în proprietate baze de tratament și locuri de cazare, hoteluri cu alte cuvinte. Acolo se poate merge doar în urma organizării unor licitații iar operatorii economici nu prea sunt interesați. Mai ales acum după pandemie, din câte am înțeles, lucrează la capacitate…

Potrivit proiectului de hotărâre propus de Ministerul Muncii, anul acesta biletele de tratament vor fi repartizate pe cel mult 19 serii.

Durata sejurului este, ca până acum, de 16 zile, iar a unui tratament balnear de 12 zile.

Biletele se vor acorda la cerere persoanelor care dovedesc că au nevoie de un astfel de tratament pentru afecțiunile lor medicale, iar distribuirea biletelor se va face după stabilirea criteriilor de acordare și după repartizarea biletelor fiecărei case de pensii județene.

Cristina Bulbescu

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov
Social vineri, 10 octombrie 2025, 15:12

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov

Braşovul va fi gazda selecţiei naţionale pentru cea mai prestigioasă competiţie gastronimică din lume: Bocuse D`or. Selecţia va avea loc în...

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov
Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului
Social vineri, 10 octombrie 2025, 14:00

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita şi structurile specializate ale DIICOT au investigat, în acest an, zeci de cazuri de...

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului
Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna
Social vineri, 10 octombrie 2025, 13:05

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna

Peste 100 de locuri de muncă în domenii precum agricultură, construcţii, comerţ, producţie, servicii hoteliere, telecomunicaţii şi pază au...

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna
Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid
Social vineri, 10 octombrie 2025, 12:40

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât prelungirea stării de alertă în comună pentru încă 30 de zile, ca urmare...

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid
Social vineri, 10 octombrie 2025, 11:14

Dronă performantă pentru intervenții la ISU Harghita

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Oltul” al județului Harghita a primit de la Consiliul Județean o dronă performantă care va fi...

Dronă performantă pentru intervenții la ISU Harghita
Social vineri, 10 octombrie 2025, 11:07

Sibiu: Pentru prima dată, 13 clădiri reprezentative vor fi iluminate în verde, de Ziua mondială a sănătăţii mintale

Pentru prima dată în municipiul Sibiu, azi, 13 clădiri reprezentative, aparţinând administraţiei publice locale, instituţiilor de cultură şi...

Sibiu: Pentru prima dată, 13 clădiri reprezentative vor fi iluminate în verde, de Ziua mondială a sănătăţii mintale
Social vineri, 10 octombrie 2025, 09:16

Premierul Ilie Bolojan spune că vom trece iarna în condiţii normale şi nu crede că va exista vreun risc privind o pană de curent la nivel national

Într-un interviu aseară la B1TV el a explicat că România are suficiente capacităţi de producţie şi poate şi să cumpere energie de pe...

Premierul Ilie Bolojan spune că vom trece iarna în condiţii normale şi nu crede că va exista vreun risc privind o pană de curent la nivel national
Social vineri, 10 octombrie 2025, 09:13

Șoferul unei firme de curierat a decedat în această dimineață într-un accident produs pe DN 13

Accidentul a avut loc între o autobasculantă și un autocamion care transporta colete de curierat și s-a produs la ieșirea din localitatea...

Șoferul unei firme de curierat a decedat în această dimineață într-un accident produs pe DN 13