1.660 de apartamente, reabilitate termic prin PNRR la Sfântu Gheorghe, mai multe decât în ultimii 15 ani

Circa 1.660 de apartamente din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi reabilitate termic în următorii trei ani prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă au anunţat, ieri, autorităţile locale.

Este vorba despre blocurile din cartierul Ciucului şi de pe strada Varadi Jozsef. Astfel, în următorii 3 ani vor fi termoizolate mai multe locuinţe decât în ultimii 15 ani la un loc a declarat viceprimarul Toth-Birtan Csaba.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a precizat că blocurile incluse în program au fost selectate în funcţie de mai multe criterii, printre care urbanistic şi social, lucrările urmând să contribuie atât la creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi la scăderea costurilor de încălzire, cât şi la îmbunătăţirea aspectului urbanistic.

Tot din PNRR au fost depuse cereri de finanţare pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a opt unităţi de învăţământ.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

România de nota 10 cu MIRELA ROTAR

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Salvamontiștii fac recomandări turiștilo...

Stan Lucian | Citeste articolul

Salvamontiștii atrag atenția că la munte...

Parteneri