Colegiul Medicilor vine cu propuneri pentru schimbarea legii malpraxisului
Publicat de Andrei Borz, 3 februarie 2023, 19:38
Proiectul cu care organizaţia intenţionează să ajungă în Parlament prevede modalităţi clare prin care pacienţii pot fi despăgubiţi, în cazul unui malpraxis dovedit, şi clarifică răspunderea cadrelor medicale.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Colegiului, Daniel Coriu, în cadrul unei dezbateri pe această temă:
Cu toţii am căzut de acord că pacientul trebuie să primească o compensaţie financiară, o compensaţie corectă, şi într-un timp rezonabil, lucru care niciodată nu se întâmplă. Adică actuala lege a malpraxis-ului nu satisface această necesitate de bază a noastră, a tuturor. Nici pacientul nu e satisfăcut, pentru că nu-şi primeşte această compensaţie financiară, nici medicul nu e satisfăcut. Noi trebuie să facem o schimbare radicală în mecanismul civil de responsabilizare a actului medical. Şi putem face avem câteva propuneri legislative cu care vom merge în parlament şi atunci trebuie să identificăm greşeala şi să o corectăm, asta e cel mai important